Sănătatea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre. Condițiile dintr-un spital de stat nu doar sunt învechite, ci ne pun și mai mult în pericol. Iar situația devine și mai fragilă atunci când ne gândim la copii noștri și la sănătatea lor. Tocmai de aceea, nu am putut să nu ne implicăm și am început renovarea Secției de Pediatrie de la Spitalul Municipal din Caransebeș, despre care îți povestim în cele ce urmează.

Cine suntem?

Asociația Cuib de Vise a fost înființată în anul 2021, cu copul de a ne implica activ în viețile celor mai puțini favorizați decât noi. Avem sediul în Caransebeș, însă până acum am gestionat mai multe situații în întregul județ Caraș-Severin. Suntem preocupați de oameni și poveștile lor de viață și ne dorim egalitate, transparență și rezultate reale.

Ce facem?

De-a lungul timpului, am realizat mai multe evenimente caritabile, de Crăciun sau de 1 iunie, și monitorizăm constant câteva familii. Ne-am implicat prin donații de haine și mobilier în câteva situații unde oamenii și-au pierdut casa în incendiu.

De asemenea, am ajutat la dotarea a două cabinete stomatologice pentru persoanele din centrele aparținătoare DGASPC.  În toamna anului 2021, am deschis și primul centru de donații din Caransebeș, unde doritorii pot aduce electrocasnice, mobilier, haine sau jucării, într-o stare bună.

În prezent, am început renovarea la Secția de Pediatrie Infantilă și Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Lucrările de igienizare și reabilitare au început în 1 iunie 2023 și până acum merg bine, alături de noi fiind mai mulți voluntari și donatori. Costul total estimat pentru renovarea întregii secții este de 409.673,14 ron, iar costul unui salon este estimat la 20.454,70 ron.

De ce facem asta?

Simțim că pentru a minimiza suferința copiilor bolnavi, cel mai simplu lucru pe care îl putem face este să le oferim condiții decente în timpul spitalizării. Ne dorim ca ei să se poată odihni și reface corespunzător, într-un spațiu prietenos și cald, în care durerea și suferința nu se resimt atât de puternic. Din aceste motive, nu am putut sta indiferenți și tot din aceste motive, sperăm că în viitor vor veni alături de noi și mai mulți oameni buni care își doresc să se implice în comunitatea din care fac parte.

Cum ne poți ajuta?  

Până în 25 iunie 2023, orice persoană juridică plătitoare de impozit pe venit sau profit a depus bilanțul și a plătit taxele aferente anului 2022. Anul trecut, în luna septembrie, a intrat în vigoare ordinul nr. 1679/2022 privind legea sponsorizării. Astfel, poți completa formularul D177, prin care direcționezi 20% din impozitul pe venit/profit către o organizație nonguvernamentală. Este important de menționat că acesta nu reprezintă o donație, ci reprezintă o sumă de bani care dacă nu e redirecționată, rămâne la stat, iar acesta îi folosește după nevoi.

Procedeul e unul foarte simplu, dar poate fi de mare impact în munca pe care o realizăm:

1.      Completezi contractul de sponsorizare (pe care îl atașăm acestui email)

2.      Completezi formularul D177

3.      Încarci documentele în Spațiul PrivatVirtual 

Tot procesul durează câteva minute, iar acțiunea ta de acum poate aduce celor mici niște ore petrecute într-un mediu decent și frumos. 

Mai multe detalii despre activitatea noastră găsești pe pagina de Facebook sau pe site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *